Cosmin Olăroiu spune că n-are nicio intenție să plece la Al-Hilal, așa cum presa internațională a anunțat.
Presa internațională a scris în urmă cu câteva zile despre o presupusă ofertă pentru Cosmin Olăroiu venită de la fostul său club, Al-Hilal. Românul ar urma să primească în total 12 milioane de euro, pentru un contract care se întinde pe trei ani.
Conform jurnaliștilor străini, șeicii de la Al-Hilal se gândesc cu nostalgie la perioada în care clubul făcea furori sub comanda lui Olăroiu și sunt de părere că doar românul ar putea readuce gloria.
Zvonurile sunt însă infirmate de Cosmin Olăroiu. Acesta spune că sunt invenții și că el n-a luat contact cu niciun oficial de la Al-Hilal: „Nu vreau să vorbesc prea mult despre aceste zvonuri, pentru că sunt invenții. Sunt unii cărora le place să inventeze și să spună lucruri care n-au legătură cu realitatea.
Nu înțeleg de ce spun asemenea lucruri, poate doar pentru a încerca să destabilizeze echipa. Nu-mi pasă ce scriu ziarele, așa că nu are rost să interacționez cu acești ziariști”, spune Olăroiu, conform goal.com, ediția în arabă, care citează presa din Emiratele Arabe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER